Rădoi e decis: nu se mai întoarce în Liga I. Scandalurile și mizeria din fotbalul românesc au atins cote alarmante și fostul căpitan din Ghencea s-a săturat de această „cloacă”.
Chiar dacă suporterii din Ghencea speră într-o revenire a ‘căpitanului’, iar Gigi Becali a declarat în repetate rânduri că ‘finul’ își va încheia cariera la Steaua, internaționalul de 28 de ani nici nu vrea să mai audă de Liga lui Mitică. Astfel, singura variantă pentru ca suporterii români să îl vadă ‘pe viu’ pe fundaș este reprezentată de echipa națională, acolo unde fundașul este unul dintre fotbaliștii preferați ai lui Răzvan Lucescu.
„Când văd ce se întâmplă acum, am o amărăciune. Prefer să stau în Arabia printre cămile, decât să mă întorc printre gloabe!„, a spus internaționalul pentru gsptv, citat de Sport.ro
După trei titluri câștigate cu Steaua, Mirel Rădoi a reușit la Al Hilal să cucerească două trofee într-o perioadă foarte scurtă. După ce a obținut titlul, fostul căpitan din Ghencea a triumfat și în Cupa Coroanei Prințului, Al Hilal învingând în finală pe Al-Ahli, cu scorul de 2-1. De asemenea, Rădoi a reușit să îi administreze în urmă cu doar câteva zile o corecție severă și lui Olăroiu: Al Sadd Doha (Qatar), antrenată de fostul tehnician din Ghencea, a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 de Al Hilal-ul lui Mirel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER